De ce niciodata nu suntem multumiti cu ceea ce avem? De ce intotdeauna vrem mai mult si mai mult? De ce unii[putini]se pot multumi cu ceea ce au,iar altii vor totul sau nimic?
De ce atunci cand iti este lumea mai draga,iti cade ceru'n cap? De ce tocmai atunci? De ce in viata unora momentele de fericire is rare si dureaza putin?
De nu suntem toti fericiti in egala masura? Cu ce este mai special unu' decat altu'? De ce unii au parte de fericire pe aproape tot parcursul vietii, cu putine probleme si necazuri, iar la altii este exact invers?
Nu intzeleg. De ce? Cu ce am gresit? Noi...ceilalti...pentru ca suntem mai altfel? Sau poate ca fericirea nu este pentru noi. Numai pentru unii. Dumnezeu, sau cine ne'o fi creat, are preferati?!
Lor le da fericire. Pe ei ii lasa sa fie fericiti ani de'a lungu'...toata viata...iar la extremitatea cealalta se afla un rau de lacrimi. Dar nu'i pasa. Lui...celui care ne'a creat...sau poate ca nu ne'a creat nimeni. Poate ca ne'am creat noi singuri. Intr'o alta viatza. Intr'o alta dimensiune. Si nu ne'am stiut trece si fericirea pe lista.
Fericirea...exista asa ceva? Cine poate descrie in cuvinte si pe intelesul tuturor, ce este fericirea? Mie mi se pare un cuvant prea greu. Suna frumos. Chiar si despartit in silabe, are o tonalitate vesela. Fe-ri-ci-re. Mie imi place cum suna. Dar nu am avut niciodata parte de asa ceva. Au fost cateva momente in care am uitat de suferinta, pentru cateva clipe, dar nu am intalnit fericirea. Trebuie mult mai mult de atat ca s'o intalnesti.
De ce atunci cand reusesti sa te indepartezi de toti si de toate, sa traiesti singur si sa te simti implinit, sa iti stabilesti echilibrul si bucuria interioara, apare cineva si'ti da totul peste cap? Apare o persoana in viata tare si iti distruge echilibrul construit pana atunci...
Cineva mi'a spus odata ca lumea nu este fericita pentru ca nu stie cum. Mi'a spus ca nu pot sa fiu fericita cautand fericirea in cei din jur...in obiecte...in oameni. Pentru ca ceea ce este in jurul nostru vine si pleaca. Cand vine, suntem fericiti. Cand pleaca, suferim. Acea persoana mi'a spus ca atunci cand o sa caut fericirea in interiorul meu, in ceea ce sunt eu, in ceea ce fac eu, si nu in ceea ce este in jurul meu... abia atunci voi reusi sa fiu fericita. Si are dreptate. Pentru ca in jur n'am gasit fericirea. Nu ai cum sa gasesti fericirea in jurul tau si s'o pastrezi pentru totdeauna. Pentru ca asa cum vine, si pleaca. Si ajungi sa suferi...si suferi...si suferi...si nu te inveti minte niciodata.
Eu m'am ars de prea multe ori. Dar nu stiu de ce nu ma invat minte niciodata. Cand o sa'mi invat lectia? Cand o sa incetez sa mai sufar? Mi'o fac cu mana mea... dar stiu ca intr'o buna zi voi reusi sa pun in aplicare ceea ce mi'a spus acea persoana. Este mult de munca. Si trebuie sa am rabdare. Dar cand vad aceea persoana cat este de fericita, de implinita, singura, atat de iesita din comun, atat de... altfel decat restul lumii... stiu ca merita. Vreau sa ajung si eu asa.
Intr'o buna zi, dupa multa meditatie si concentrare, voi reusi sa gasesc fericirea in interiorul meu, nu voi mai cauta in jur, nu voi mai simti nevoia de a ma agata de orice lucru din jurul meu pentru a fi fericita. Voi fi fericita de una singura. Voi descoperi secretul. Din ziua aceea voi reusi sa fiu fericita.Pana la sfarsitul vietii mele. Voi fi fericita...
